L-am întrebat pe colegul nostru, Doru Manea, Director General FEPRA Collection, cum s-a simțit această perioadă în activitățile de zi cu zi ale unei companii de colectare deșeuri de ambalaje. Dacă au crescut sau scăzut cantitățile generate de companii, care au fost metodele de protecție ale angajaților în această perioadă, cum ar trebui să sorteze deșeurile corect cetățenii și cum vede el sustenabilitatea în această industrie.

 

FEPRA: S-a modificat activitatea companiei voastre în această perioadă?

Doru Manea: Da, activitatea companiei s-a modificat, însă consideram că toate provocările întâmpinate în această perioadă, dacă sunt gestionate responsabil, pot genera schimbări în bine în sistemul de management al deșeurilor în general și al deșeurilor de ambalaj în special.

 

FEPRA: Fluxul de deșeuri generate de cetățeni credeți că a fost ridicat sau scăzut, acum, pe timpul pandemiei?

Doru Manea: Nu avem o statistică a numărului de deșeuri generată în această perioadă, probabil vor apărea stistici în curând.  Însă cert este faptul că fluxul de deșeuri de ambalaje generate de populație s-a mutat din HORECA în casele oamenilor, mergând, astfel, aproape integral în coșul de deșeuri municipale. Acest fapt ar fi trebuit să conducă la o creștere explozivă a deșeurilor reciclabile colectate de către firmele de salubrizare, singurele care au acces în mod real la deșeul municipal. Opinia mea este că această creștere nu va apărea în raportări, pe de o parte pentru că generatorii casnici nu fac o colectare selectivă a acestor deșeuri așa cum ar fi fost făcută în HORECA, iar pe de altă parte din cauza faptului că firmele de salubrizare nu cred că sunt pregătite pentru preluarea deșeurilor reciclabile la un asemenea nivel. Sperăm ca legislația viitoare din România va accepta ca pe langă firmele de salubrizare să le fie permis și firmelor de colectare accesul la deșeurile reciclabile provenite din deșeul municipal. Sunt convins că o colaborare deschisă de acest tip, între APL/ADI, firmă de salubrizare și colectori privați, ar aduce o eficiență sporită a colectării selective și o recuperare deșeurilor reciclabile, iar acest lucru ar putea genera mai multe beneficii pentru societate și pentru mediul înconjurător.

 

FEPRA: Voi colectați deșeuri de ambalaje de la companii. Care a fost fluxul?

Doru Manea: Fepra Collection este nu doar o firmă de colectare a deșeurilor reciclabile, ci și un broker de deșeuri de ambalaje, într-adevar, în acest din urmă rol preluând deșeurile colectate de diverse firme și centre de colectare, în general mai mici. Atât deșeurile astfel preluate, cât și mijloacele de transport care aduc aceste deșeuri pe platforma Fepra Collection, sunt dezinfectate folosind substanțe care au în componență clor. Am gândit un astfel de flux pentru a preveni pe cât posibil riscul de a recepționa deșeuri contaminate cu viruși, care în timpul manipulării ar fi prezentat un risc pentru angajați.

 

FEPRA: Cum credeți că stăm în perioada aceasta cu sustenabilitatea? Au învățat companiile cum să minimizeze, de exemplu, ambalarea unui produs și astfel să înlăture risipa?

Doru Manea: Companiile au învățat să minimizeze cheltuielile cu sediile, marea majoritate adoptând lucrul de la domiciliu, fapt care le-a adus un beneficiu direct. Dincolo însă de reducerea cheltuielilor companiilor, lucrul de la distanță poate aduce beneficii legate de reducerea poluării datorate transportului folosit de angajați între locuință și locul de muncă, ceea ce conduce la creșterea indicilor de sustenabilitate. Aparent este o situație win-win între companii și societate. Având în vedere că lipsa interacțiunii directe de la locul de muncă implică și alte aspecte în dinamica echipelor, rămâne de văzut dacă se va opta preponderent pentru lucrul de la domiciliu, sau companiile vor adopta soluții hibrid, cu alternarea celor două.

Referitor la minimizarea cantităților de material folosit în produse și în ambalajele produselor, nu pot spune că suntem aproape de ideal, însă unele companii au făcut deja pași înspre a reduce cantitatea de ambalaj. De exemplu, sunt companii care au redus considerabil grosimea bidoanelor de PET în care iși îmbuteliază apa sau sucurile, sau au redus dimensiunea dopului bidonului. Însă toate aceste schimbări necesită investiții din partea companiilor producătoare, investiții în cercetare-dezvoltare și în linii tehnologice noi, iar dacă beneficiul lor (inițial de imagine, iar ulterior transpus în creșterea vânzărilor) nu este satisfăcator, aceste investiții se vor bloca. Pentru a încuraja toate companiile să reducă risipa prin proiectarea de produse și ambalaje sustenabile, România, prin Ministerul Mediului, ar trebui să creeze un cadru legislativ care să aducă beneficii companiilor care fac astfel de schimbări pentru reducerea risipei.

 

FEPRA: Cum ați acționat voi mai exact în procesul de colectare a deșeurilor? Ce echipamente au avut angajații, cum s-a făcut la voi sortarea deșeurilor față de perioada obișnuită?

Doru Manea: În contextul pandemiei COVID 19, la Fepra Collection am regândit întregul proces de colectare a deșeurilor prin prisma siguranței personalului societății noastre, atât a angajaților care manipulează deșeurile reciclabile de ambalaje, cât și a personalului TESA. Pentru a asigura echipamentele necesare am fost nevoiți să fim inventivi, deoarece combinezoanele, măștile, mănușile și substanțele dezinfectante erau foarte greu de găsit inițial, iar ulterior au început să apară în magazine și farmacii, dar la prețuri nejustificat de mari. De exemplu, cu ajutorul unei firme de confecții, am reușit să asigurăm pentru tot personalul măști din material textil, care să acopere gura și nasul. Tot în colaborare cu firma de confecții am reușit să asigurăm personalului care manipulează deșeurile combinezoane dintr-un material textil foarte dens, aproape impermeabil, asemănător celui care se folosește pentru copertine. În locul gelurilor dezinfectante, care nu s-au găsit în comerț o bună perioadă de timp, am folosit spirtul medicinal, în fiecare mașină de colectare din Fepra Collection, cât și în diverse zone din incinta punctului de lucru.

De asemenea, am asigurat echipamente șoferilor, cât și personalul care desfășoară activități de manipulare, sortare și balotare a deșeurilor.

 

FEPRA: Pentru cei care ne citesc, ne poți spune cum se face corect de către cetățean colectarea deșeurilor în această perioadă?

Doru Manea: Cetățenii trebuie să pună separat deșeurile reciclabile și deșeurile menajere umede. Deșeurile reciclabile la rândul lor și ele trebuiesc puse separat în coșuri, pubele sau saci, pe cât posibil separate în următoarele fracții: lemn, sticlă, metal, plastic, hârtie. În special în această perioadă, dar și general, cetățenii trebuie să nu pună printre deșeurile reciclabile deșeurile cu potențial de contaminare biologică (măști, mănuși, seringi folosite s.a.m.d.), deoarece deșeurile reciclabile ajung să fie sortate manual, iar existența unor deșeuri contaminate pot pune în pericol sănătatea oamenilor care sortează aceste deșeuri.

 

FEPRA: Cum vede compania voastră conceptul de responsabilitate socială?

Doru Manea: Responsabilitatea socială este un subiect extrem de amplu și poate genera multiple discuții. Dar în esență lucrurile sunt destul de simple și se pot reduce la a fi responsabil în desfășurarea activității, fie că ești un simplu cetățean sau o companie mare, astfel încât amprenta acestei activități să nu producă dezechilibre, iar în cazul în care alte cauze au creat un dezechilibru societății, să nu întorci privirea, ci să pui umărul și să ajuți la corectarea acestuia în măsura în care este posibil. Dacă fiecare cetățean și fiecare societate ar aborda lucrurile în acest fel, considerând efectele activității lor asupra mediului înconjurător și asupra societății în general, cu siguranță am avansa către a avea o societate mai prietenoasă, către un mediu înconjurător mai curat și către o dezvoltare economică mult mai sustenabilă. Până nu demult responsabilitatea socială nu reprezenta un topic pe lista companiilor din România. Treptat, pe măsură ce consumatorii au devenit mai educați și au început să înțeleagă că au puterea de a alege produse sau servicii responsabile, din ce în ce mai multe companii au început să abordeze conceptul de responsabilitate socială, iar acest trend va continua.

 

 

 

Share This